Renunţă SUA la scutul de la Deveselu? Partea I

Румыния США ракеты \'Патриот\'

Vă prezentăm opinia domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, despre capacitatea financiară a SUA de a construi sistemul de apărare antirachetă în Europa.

„Agenția pentru Tehnologie și Calitate din subordinea Ministerului Apărării Coreei de Sud a publicat o analiză a pieței industriei de apărare pentru 2010, făcând estimări pe o perioadă de 8 ani. Bugetul apărării Marii Britanii a fost în 2010 de 62 miliarde USD, al Franței de 56,7 miliarde USD, al Germaniei de 43,9 miliarde USD, al Italiei de 32,7 miliarde și în următorii 8 ani nu se prevede nici o creștere, ba dimpotrivă. Marea Britanie va face până în 2015 reduceri serioase de personal și de tehnică de luptă, trupele de uscat fiind reduse cu 5.000 de militari, artileria de calibru mare va pierde 35% din piese, iar numărul de blindate va fi micșorat cu 40%. Marina militară britanică va fi redusă și ea numeric cu 5.000 de militari, din cele 23 de nave de suprafață vor rămâne doar 19, deja portavionul Ark Royal, împreună cu cele 12 avioane Harrier GR.7 de la bord, fiind scos din înzestrare cu 4 ani mai devreme decât era planificat. Aviația militară a renunțat și ea la 5.000 de militari închizând câteva baze, oprind de la zbor flota de 5 escadrile de avioane de vânătoare-bombardament Tornado și avioanele de cercetare Nimrod.

În timp ce țările occidentale sunt obligate să mențină nemodificate sau să taie din bugetele apărării, bugetele militare ale statelor din zona Asia-Pacific urcă exponențial. Coreea de Sud a fost obligată în 2010 să crească bugetul militar la 30,6 miliarde USD și se previzionează că în condițiile tensionate cu Coreea de Nord, acesta va crește până în 2018 la 43,8 miliarde USD, adică cu o rată de 43,1%. În 2010, India a avut un buget de apărare de 32 milioane USD, trendul fiind estimat ca fiind accelerat cu 46,9% până în 2018, când ar ajunge la 43,8 miliarde USD. Rata de creştere a bugetului apărării Taiwanului va fi de 35,1%, de la 23,1 miliarde USD în 2010 la 35,1% în 2018.

China, devenită a 2-a economie mondială după SUA, dispune de un ritm de creştere anual care-i va permite să devanseze Statele Unite în 2016. Motiv întemeiat pentru China de a se înscrie în ultimii 3-4 ani într-o cursă a înarmării fără precedent. Dacă în 2010 bugetul pentru apărare al Chinei a fost de 162 miliarde USD (30% din cel al SUA ), în 2018, acesta va fi apropiat de cel al SUA.

Principala prioritate a armatei chineze este modernizarea forței sale strategice de rachete înarmate cu focoase nucleare. În prezent, Corpul 2 Artilerie chinez are în subordine 6 divizii de rachete dislocate în regiunile estice și sudice ale Chinei. Fiecare divizie este compusă din câte 2 brigăzi de lansare ale rachetelor (având același tip de rachete) structurate pe 4 batalioane de lansare. Divizia 51 este înzestrată cu rachete DF-3A și DF-21, fiind amplasată în provincia Liaoning, la granița cu Coreea de Nord, având în zona de foc Coreea de sud și Japonia. DF-3A este o rachetă balistică cu focos termonuclear cu rază intermediară de acțiune (3.000 km). DF-21 este o racheta prevăzută cu un focos nuclear de 500 kT, cu raza medie de acţiune (2.500 km).

Divizia 52 este dispusă în provincia Anhui din estul Chinei, aproape de insula Taiwan. Ea are în subordine rachete DF-3 A și DF-15, a căror zonă de foc include Taiwanul și insula Luzon din Filipine, unde se află capitala Manila. Cea de-a 2-a rachetă are o rază scurta de acțiune de 600-800 km și dispune de un focos nuclear de 500 kg. Divizia 53 este dislocată în provincia Yunnan din sudul Chinei și dispune de rachete cu rază medie și intermediară de acțiune DF-21 și DF-3 A, a căror zonă de foc include Indonezia, Singapore și Strâmtoarea Malacca. Divizia 54 este plasată în provincia Henan, aproape de Marea Galbenă. Ea are în înzestrare rachete intercontinentale DF-5 si DF-4, a căror zonă de foc include Australia și Noua Zeelandă, arhipelagul Guam, Insulele Hawaii și întreg teritoriul SUA. DF-5 este o rachetă balistică intercontinentală care transportă un focos nuclear de 3 MT, la o distanță de 12.000 km. DF-4, are acelaşi tip de focos și o rază de acțiune de 7.000 km.

Divizia 55 este amplasată în provincia Hunan din sudul Chinei, dispunând de rachete DF-4. Divizia 56 a fost amplasată în provincia Qinghai din nord-vestul Chinei, aproape de granița cu Kazahstan. Ea are în înzestrare rachete balistice cu rază intermediară de acțiune DF-3 A și DF-4, a căror zonă de foc include India și Afganistanul . Corpul 2 Artilerie chinez dispune de cel puţin 20 DF-3, 20 DF-4 (ca rachete balistice cu rază intermediară de acțiune), 20 DF-5 (ca rachete balistice intercontinentale), 80 DF-21 (ca rachete balistice cu rază medie de acțiune) și 900-1.000 de rachete cu rază scurtă de acțiune printre care și DF-15.

Pe lângă rachetele balistice din cadrul Corpului 2 Artilerie, China mai dispune de DH-10 (LACM), o versiune îmbunătățită a rachetei de croazieră rusească Kh-55, cu rază de acțiune de 4.000 km, care poate fi lansată de pe uscat și de la bordul avioanelor de vânătoare bombardament și de bombardament. Pe flota chineză de submarine din clasa Xia sunt montate cate 12 rachete Julang-1( JL-1), care au o rază medie de acţiune (2.500 km) și sunt prevăzute cu focos nuclear de 300 kT. Submarinele din clasa Jin sunt înzestrate cu rachete balistice intercontinentale JL-2 (raza de acțiune 12.000 km).

În prezent SUA are dislocați în Japonia 35.000 de militari. Grupul de lovire nr. 5 al flotei a 7-a americană compus dintr-un portavion cu propulsie nucleară, 3 distrugătoare AEGIS din clasa Arleigh Burke și 2 fregate, își are baza în portul Yokosuka.

(Vezi – Portavionul american George H.W. Bush)

Divizia 3 Infanterie marină (17.000 militari) este dispusă în mai multe cazărmi din Insula Okinawa, acționând în cadrul Grupul expediţionar de lovire nr. 5.

(Vezi – Nava amfibie de comandament americana USS Makin Island)

În subordinea acesteia funcționează și un grup de aviație compus din avioane (15 F/A-18, 10 AV-8B, 4 KC-130J) și elicoptere (12 AH-1W, 20 CH-46, 30 CH-53).

După cheltuirea a peste 3 miliarde USD pentru proiectarea și dezvoltarea lui EFV (Expeditionary Fighting Vehicle), o bijuterie tehnologică care urma să transporte la bord infanteriștii marini din forța expediţionară, înlocuind cele 1.300 de amfibii blindate de asalt AAV-7A1, aflate în dotarea Infanteriei marine a SUA din 1972, Pentagonul a fost nevoit să sisteze finanțarea proiectului, ca urmare a tăierilor de buget. Mașina de luptă a infanteriei marine – EFV a fost concepută să fie lansată de o forță expediționară, direct de pe mare, din docul unei nave de transport și comandament, de la distanțe de minim 15 km de țărm. Pentru a putea străbate această distanță, pe mare agitată, EFV dispune de un uriaș motor diesel german de tip MTU Friedrichshafen de 2.702 C.P. (mai puternic decât cel al tancului M1 Abrams). Modelul cântărea 38 t și avea capacitatea de a transporta 17 infanteriști marini, cu viteza de 72 km/h pe uscat și 46 km/h pe apă (spre deosebire de 64/14 km/h ai modelului actual AAV-7A1). EFV urma să suplinească vehiculele pe perna de aer (LCAC), navele de debarcare clasice, șalupele de debarcare, lansate din aceleaşi docuri ale navelor de transport.

Forțele aeriene americane din Japonia sunt reprezentate prin grupurile de aviație 18 și 35, compuse din 9 escadrile dispuse pe bazele aeriene Misawa și Kadena, înzestrate cu 130 de avioane de tip F-15, F-16, KC-135R/T, RC- 135, E-3B/C, MC-130H/P și P-3. Tratatul de cooperare și securitate reciprocă, semnat în ianuarie 1960, interzice prezența focoaselor nucleare americane pe teritoriul Japoniei.

În Coreea de Sud se află staționată Armata a 8-a a SUA, având cartierul general la Yongsan, cu efective de 19.755 militari. Ea este compusă din Divizia 2 Infanterie organizată pe brigăzi Stryker, Brigada 35 Apărare AA și Brigada 511 Operațiuni speciale.

(Vezi – Brigada Stryker din armata SUA)

Divizia 2 Infanterie are în compunere o brigadă de aviație alcătuită din elicoptere (24 AH-64D, 21 H-47D, 40 UH-60). Australia este și ea conștientă de pericolul chinez luându-și din timp propriile măsuri de apărare, comandând 2 nave amfibii de comandament din categoria LHD, rolul lor fiind de a asigura sprijinul aerian, transportul desantului maritim și de suport pentru conducerea grupării navale.

(Vezi – Nava amfibie de comandament si portelicopter Canberra)

În ultimii 10 ani, SUA au proiectat mai puțin de 10 noi modele de sisteme artileristice, în timp ce China a scos 56, reușind să înlocuiască în proporție de aproape 80% vechile piese de artilerie cu sisteme autopropulsate moderne. Sistemul artileristic WMZ 322 (SH3) este succesorul obuzierului autopropulsat pe șenile PLZ89, (o variantă a 2S1 Gvosdika, realizat de ruși care a fost fabricat în China la sfârșitul anilor 1980). Sistemul artileristic are un şasiu modificat al maşinii de luptă a infanteriei Type 97. Obuzierul este de cal. 122 mm, cu încărcare automată, bătaia maximă fiind de 22 km pentru proiectile HE (high explosive) și 27 km pentru cele cu 2 mici rachete suplimentare de tip CCF.

Al 2-lea sistem artileristic intrat masiv în înzestrare, utilizat de trupele aeropurtate și de infanteria marină, este SH2, un obuzier cal. 122 mm montat pe un şasiu 6×6, de HMMWV blindat (Humvee) american, cu sistem hidraulic de stabilizare pe timpul tragerii, propulsat de un motor diesel de 215 C.P. SH2 poate fi transportat fără probleme la bordul avioanelor de tip AN-26 și IL-76. Sistemul SH2 lansează proiectile rusești model Kitolov 2M produse sub licență în China, dirijate pe fascicol laser, în cazul cărora bătaia este de 14 km și probabilitatea de distrugere a țintelor blindate în mișcare este de 94%. Sistemele artileristice chinezești lucrează conjugat cu noile elicoptere de cercetare și atac Z-10 W.

(Vezi – Elicopterul de cercetare si atac chinezesc Z-10 W)

Spuneam într-un material anterior că dezvoltarea exponențială a Chinei din ultimul deceniu n-ar fi fost posibilă dacă Jiang Zemin și Vladimir Putin nu semnau în iulie 2001 Tratatul de bună vecinătate și cooperare frățească (FCT), de pe urma căruia economia Chinei a fost alimentată neîntreruptă cu produse petroliere, de la sau prin intermediul rușilor. Tot FCT stabilind și măsuri de accelerare a cooperării militare prin transferul de expertiză și tehnologie militară rusească cu scopul modernizării armatei chineze. Ca o concluzie, până în 2016 SUA vor fi obligate să-și mărească de 10 ori efectivele militare existente în zona Asia-Pacific (de la 60.000 la 600.000 de militari) pentru a contracara demonstrațiile de forță, generate de expansiunea economică a Chinei și pentru a nu risca să fie eliminate de pe această puternică piața de desfacere”.

Citiţi ultima parte a articolului mâine, 16 noiembrie, pe site-ul Vocii Rusiei.

Joker2009

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: