Nisipuri miscatoare in Orientul Mijlociu

Daca Primavara Araba va aduce democratii credibile in lumea araba ramane de vazut. Insa poate fi afirmat cu certitudine ca, dupa luni de revolte in Tunis, Cairo, si in alte parti, revolutiile arabe au avut deja un impact masiv asupra structurii strategice a Orientului Mijlociu.

Pana de curand, regiunea era impartita intre tarile moderate, slabe si incoerente, si „Axa Rezistentei”, formata din Iran, Siria, Hamas si Hezbollah, impotriva planurilor americane si israeliene in regiune, scrie Shlomo Ben-Ami, fost ministru israelian de Externe, actualmente vicepresedinte al Centrului International Toledo pentru Pace, pentru Project Syndicate. Turcia, care are o politica de „zero probleme de vecinatate” si isi doreste un rol important in regiune, s-a apropiat de Siria si Iran.

Primavara Araba a expus fundatiile fragile pe care era construita Axa Rezistentei, si a adus-o in pragul colapsului. Hamas s-a retras primul, de teama consecintelor disparitiei patronilor sai din Damasc. A lasat Egiptul sa il ghideze spre concilierea cu Autoritatea Palestiniana, in termeni pe care i-a refuzat pe timpul presedintelui egiptean Hosni Mubarak.

Turcia este sincer interesata de o solutie cu doua state pentru disputa israeliano-palestiniana si de un sistem regional de securitate, in vreme ce Iranul si Hezbollahul sunt hotarate sa deranjeze ordinea pentru a face imposibila pentru Israel pacea cu lumea araba, care ar izola Iranul, sustine Shlomo Ben-Ami. Turcia si guvernul lui Benjamin Netanyahu poarta discutii pentru a detensiona relatiile bilaterale.

Iranul si Turcia, pe de alta parte, nu au o viziune comuna cu privire la regiunea strategica a regiunii Golfului. Stabilitatea si integritatea teritoriala a statelor din Golf sunt o prioritate strategica pentru Turcia, dar nu pentru Iran.

La fel, in cazul Libanului, Turcia nu priveste la fel ca Iranul taierea liniei vitale pentru Hezbollah, daca regimul sirian se prabuseste. Oricum, Iranul si Siria nu au fost niciodata fericite ca premierul turc Recep Tayyip Erdogan aspira sa aiba rol de mediator in Liban, tara pe care o considera a fi in vecinatatea sa strategica.

Angajamentul Turciei fata de tranzitiile democratice pasnice in lumea araba a indepartat-o pe aceasta de aliatul sau sirian, presedintele Bashar al-Assad si indeparteaza, in acelasi timp, Ankara de Teheran.

Iranul vrea sa se asigure ca alegerile libere deschid calea regimurilor islamice in lumea araba, in vreme ce Turcia presupune ca propria sa solutie, un amestec de islam si democratie cu valori laice, este cea mai buna reteta.

Aceste diferente ideologice sunt insotite si de neintelegeri cu privire la scopul schimbarii de regim. Iranul se asteapta ca noile regimuri sa i se alieze pentru a schimba radical ecuatia strategica a regiunii, printr-o politica de confruntare cu SUA si Israelul, in vreme ce Turcia doreste ca noile regimuri sa urmeze politici constructive de pace si securitate.

Instabilitatea si confuzia in lumea araba servesc agenda unei puteri radicale precum Iranul. Instabilitatea mentine ridicate preturile la petrol, ceea ce convine Teheranului. In plus, cum occidentul se concentreza pe schimbarile din lumea araba, Iranul reuseste cu succes sa distraga atentia de la programul sau nuclear.

Politica externa a Turciei, spre deosebire de cea a Iranului, are nevoie de un mediu stabil pentru a prospera. Instabilitatea submineaza intreaga sa viziune regionala si pune in pericol patrunderea pe pietele arabe. In plus, cum problema kurda este inca nerezolvata, Turcia stie ca revoltele de la granita pot foarte usor patrunde si pe propriul sau teritoriu.